Mi-a plăcut culoarea
2016, romanul „Mi-a plăcut culoarea Pe urmele unei românce din Gabon, Africa“, 350 pagini, Editura Ecou Transilvan, Cluj, ISBN 978-606-730-218-9. Cartea a fost tradusă în limba franceză, cu titlul „J’ai aimé la couleur, Sur les traces d’une roumaine du Gabon”, urmând să fie editată.
Actualmente lucrez la traducerea cărţii în limba germană.
„Fiindcă i-a plăcut culoarea!
Olimpia este o româncă a cărei aventură, și după 36 de ani trăite pe pământ african, încă se continuă.
Nu putea accepta ura pentru diferența de culoare, culoare pe care o iubea fără prejudecăți, indiferent ce nuanță ar fi avut“.
Ioana Heidel
„Mă aflam în biblioteca parohială, o cameră spațioasă, amenajată la etaj. Îmi arunc privirea pe fereastră spre fostul internat de băieți ce aparținuse școlii din apropiere. Cum nu scăpa nimic privirilor mele, în spatele internatului îmi atrage atenția o alee străjuită de o parte și de alta de manghieri bătrâni. Nu am îndrăznit să-i pun întrebări preotului, însă nu am putut să mă despart de aceste locuri fără să dezvălui misterul. L-am convocat la discuție pe un bătrân, un localnic din satul Odimba.
- Au fost și în această zonă vânzări de sclavi?
- Da, și, ca să fie bine mascați, erau duși 40 km până la Omboue prin pădure, de unde prin deschiderea spre Oceanul Atlantic, erau dirijați spre vapoarele negriere“.
Ioana Heidel
„Îmi arunc privirea spre fluviul Ogooué, unde o mică insuliță îmi atrage atenția. Bineînțeles că nu o puteam trece cu vederea și, ca să-mi astâmpăr curiozitatea, cer informații colegilor din echipă. Locul mă captivase prin pitorescul lui, un bibelou verde ce parcă plutea și refuza să se clintească din calea apei învolburate și imprevizibile a fluviului.
- Wow, ce minunăție! Dacă vreodată mi-aș alege un loc numai pentru mine, cred că această insuliță ar corespunde visurilor mele, m-am adresat eu cu entuziasm colegilor.
- Dacă i-ați cunoaște trecutul, sunt convins că nu ați mai prefera-o, fiindcă este un loc cu o istorie tristă, este un mormânt în adâncul căruia se odihnesc osemintele sclavilor decedați sau condamnați la moarte. Este locul a cărei liniște trebuie respectată cu sfințenie din cauza atâtor glasuri schingiuite ce răbufnesc din adâncuri“.
Ioana Heidel